Dragă privitorule,


B1TV s-a lansat în 14 decembrie 2001.

B1TV este o staţie privată, comercială, care emite prin satelit pe teritoriul României şi printr-un emiţător terestru în Bucureşti.
Pentru acoperire naţională şi europeană programul este emis via satelit (AMOS1: 4 grade W, polarizare H, SR=9650, F=11.432, FEC=3/4) în MPEG2 4:2:0, format DVB, prin partenerul nostru ADISAM, care asigură şi tehnologia de criptare europeană CAS3, dezvoltată de CONAX.
Programul poate fi astfel recepţionat de diverse sisteme de distribuţie locală cum ar fi: operatori de cablu, staţii TV terestre, sisteme MMDS (Multipoint Multichannel Distribution Signal), DTH (Direct To Home).
Soluţia noastră de compresie este DV (într-o structură scalară DV-DVCAM), iar pentru transferul semnalului video se utilizează pe larg tehnica SDI (Serial Digital Interface).
Interconectarea staţiilor de montaj neliniar, între ele şi cu regia de emisie construită în jurul unui server central, se face în reţea, iar încărcarea lor prin IEEE 1394.
Echipamentul selectat pentru acest proiect provine de la fabricanţi importanţi în domeniu: IKEGAMI, AVID, SONY, JVC, PINNACLE, SNELL&WILCOX, INSCRIBER, FUJINON, VINTEN.

B1TV are patru locaţii conectate într-o reţea de bandă largă prin radiorelee terestre şi fibră optică:

1. ”Curierul Naţional” – head-office, grupuri de montaj, grafica, echipele mobile EFP&ENG&RR, titraj, sistem IT, arhive.
2. ”Adriatica” – Studio 1 (120mp) de ştiri şi talk-show, regia de emisie şi cea de studio, grafica, trafic, voice-over, machiaj.
3. ”Romexpo” – Studio 2 (432mp) şi Studio 3 (576mp) de divertisment, spaţii redacţionale, machiaj, spaţii de depozitare.
4. ”Hotel Intercontinental” – platforma de inserţie a liniilor de radiorelee terestre şi a camerei de trafic.

Pe termen scurt planul de dezvoltare include un studio de 6 camere, un car de reportaj de 6 camere şi un DSNG (Digital Satellite News Gathering).

Angajamentul nostru fundamental este acela al păstrării purităţii semnalului achiziţionat, într-o structură de rutare economică, conform principiului WYSIWYG -

What you see is what you get.

SALUT


Pentru orice probleme de ordin tehnic ne puteţi contacta la adresa tehnic@b1tv.ro